ȘOC! Uniunea Europeană cere interzicerea horelor în Moldova

Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Dirk Shubel a declarat astăzi, în cadrul unei întâlniri comune cu liderii alianței de guvernare, că UE pregătește o nouă cerință pentru Moldova, în cadrul liberalizării regimului de vize cu UE, care va fi înaintată cel puțin peste o lună.

Noua cerință va impune Moldova să interzică prin lege organizarea horelor (dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis), de sărbători și la alte evenimente culturale și manifestări, precum sunt nunțile, cumătriile și zilele de naștere.

Explicația înaintării acestei cerințe este una pe cât se poate de simplă, a declarat Dirk Shubel, în cadrul aceleiași întâlniri. "UE este de părere că horele moldovenești dăunează grav sănătății, deoarece expunerea îndelungată la hore duce, în timp, la dezvoltarea de obiceiuri rustice precum chiuitul și strigătura, foarte dăunătoare plămânilor, în plus, tinerii sunt tentați să consume mult alcool în timpul acestor dansuri, devenind  tot mai agresivi și denecontrolat. UE nu este gata să primească în familia sa o țară în care hora este atât de răspândită, căci există riscul răspândirii și în restul țărilor UE, iar acesta va fi o catastrofă, mai exact o bombă cu ceas".

Odată cu interzicerea horei va fi interzisă și piesa "Hora din Moldova" interpretată de Nelly Ciobanu, iar veniturile obținute din comercializarea piesei vor fi retrase.

Liderii alianței au rămas nemulțumiți de noua cerință impusă de UE, deoarece "hora face parte din tradiția acestui neam", a declarat Vlad Filat, "iar poporul nu este gata să renunțe la acest dans extrem de minunat".
La sfârșitul întâlnirii, Mihai Ghimpu i-a sugerat ambasadorului UE să-și invite toți colegii de la Bruxelles în Moldova, și anume pe membrii comisiei care au înaintat această propunere cu privire la interzicerea horitului, pentru a organiza o horă mare în centru capitalei și a le demonstra europenilor cât de frumos și vesel este acest dans popular românesc.

Autor parodie: Victor
Mai nouă Mai veche

Formular de contact